Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 10 octombrie 2022

        

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Jeffrey Sachs

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) va decerna marți, 11 octombrie2022, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii, informează conf. univ. dr. ing. Lucia Melnic, decanul FIMIM.

Potrivit sursei citate, festivitatea va avea loc de la ora 10.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).  

Prof. univ. dr. Jeffrey Sachs este director al Centrului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Universității Columbia (SUA), unde a coordonat Institutul pentru Științele Pământului în perioada 2002-2016. De asemenea, prof. univ. dr. Jeffrey Sachs este director al Rețelei organizate sub egida Națiunilor Unite pentru promovarea Soluțiilor de Dezvoltare Durabilă la nivel global (UN SDSN) și unul dintre Comisarii din cadrul Comisiei ONU Lărgite pentru Dezvoltare (UN Broadband Commission for Development). Prof. univ. dr. Jeffrey Sachs a activat în calitate de Consilier pentru trei Secretari Generali ai ONU și în prezent, îl consiliază pe Secretarul General Antonio Guterres în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Cariera academică a prof. univ. dr. Jeffrey Sachs include activitatea în calitate de profesor la Universitatea Harvard timp de 20 ani, după absolvirea studiilor de licență, masterat și doctorat la aceeași universitate.  

Prof. univ. dr. Jeffrey Sachs a publicat o serie de lucrări apreciate pe plan internațional, dintre care cele mai recente sunt: „The Ages of Globalizations”, 2022 și „A New Foreign Policy: Beyond American Exceptionalism”, 2018.

De asemenea, prof. univ. dr. Jeffrey Sachs a fost nominalizat de revista Time de două ori ca fiind unul dintre cei mai influenți 100 de lideri la nivel mondial și a fost apreciat de publicația The Economist ca fiind unul dintre primii trei cei mai influenți economiști în viață.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu