Comunicat de presă | A X-a ediție TEHNONAV JUNIOR 2021- organizată la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă a Universității Ovidius din Constanța

BIROUL DE PRESĂ

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Constanța, 26 mai 2021

 

 

A X-a ediție TEHNONAV JUNIOR 2021- organizată la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă a Universității Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) a Universității Ovidius din Constanța (UOC), va organiza vineri, 28 mai, de la ora 11.00, cea de-a X-a ediție a Conferinţei naționale a studenţilor şi elevilor în domeniul ştiinţelor inginereşti TEHNONAV JUNIOR, informează conf. univ. dr. ing. Lucia Violeta Melnic, decanul FIMIM.

Potrivit sursei citate, manifestarea științifică se va desfășura în mediul online, pe platforma MS Teams, putând fi accesată pe linkul Presa - TEHNONAV Junior 2021.

„TEHNONAV JUNIOR este o activitate extracurriculară sub egida Ministerului Educației, cu sprijinul operatorului portuar CHIMPEX S. A., al Inspectoratului Școlar Județean Constanța (ISJ) și al Asociației Inginerilor Dobrogeni Ovidius (AIDO) și reprezintă un forum pentru dezbateri interdisciplinare inginerești la nivel teoretic și practic, prilej de cunoaştere a preocupărilor participanților din diferite centre universitare, instituţii de învăţământ preuniversitar și din mediul economic”, precizează decanul FIMIM.

Lucrările științifice vor fi susținute în plen în cadrul secțiunilor conferinței: S1 - Inginerie mecanică, S2 - Inginerie industrială și management, S3 - Inginerie navală și maritimă, dedicate studenților din anii III și IV de studii, S4 – Ingineri - cercetători debutanţi, dedicată studenților masteranzi și doctoranzi și S5 - Preambul ingineresc, dedicată studenților din anii I și II de studii și elevilor de liceu.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța